O autoutilitară a acroșat un bărbat de 52 de ani, în Comuna Brebeni. Pietonul a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la UPU Slatina.
Accidentul a avut loc marți, 13 august, iar polițiștii spun că pietonul era băut bine.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Izvoarele, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din orașul Drăgănești-Olt.
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, iar pentru pieton, aparatul a indicat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.