Mai bine de șapte ore s-au luptat pompierii din cadrul Detașamentului Slatina și Stației Stoenești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcție folosită pentru locuit, depozitare și adăpost pentru animale, din comuna Vâlcele. Pompierii spun ca incendiul a izbucnit din cauza folosirii apei pentru stingerea uleiului dintr-o tigaie.
Focul s-a extins cu repeziciune pentru ca în clădire erau depozitate cantități mari de furaje.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe circa 600 de metri pătrați, cu flacără deschisă.
Dezvoltarea rapidă a incendiului a fost favorizată de cantitatea mare de furaje depozitată în podul clădirii. Pe timpul misiunii, care a durat mai bine de sapte ore, acoperișul construcției s-a prăbușit în totalitate.
În urma incendiului au ars baloți de paie, cereale, iar clădirea a fost afectată în proporție de 80 la sută. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării apei pentru stingerea uleiului dintr-o tigaie”, se arată într-un comunicat al ISU Olt.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, care pot provoca pagube materiale importante și chiar pierderi de vieți omenești, pompierii reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor în spațiile pentru gătit:
– nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;- curățați depunerile de grăsime și resturi de mâncare de pe aragaz și vasele pentru gătit;
– nu utilizați apa pentru stingerea uleiului care a luat foc; – dacă uleiul din tigaie s-a aprins, acoperiți flăcările cu un capac sau un prosop ud, pentru limitarea aportului de oxigen. În situația în care nu reușiți să stingeți incendiul în faza incipientă, iar acesta se extinde, evacuați persoanele din locuință și anunțați evenimentul la 112!