Accident grav în această dimineață, între Găneasa și Slătioara, județul Olt, unde o mașină condusă de un bărbat de 45 de ani a intrat într-un autocamion. Din păcate, șoferul de 45 de ani, din Găneasa, a decedat.
Potrivit oamenilor legii, conducătorul autocamionului are 31 de ani și este din Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, între localitațile Găneasa și Slătioara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.