Paul Stănescu, senator de Olt și secretarul general al PSD, a precizat că România are nevoie de Stânga, social-democrații reprezentând și cea mai mare familie politică din țară.
Secretarul general al PSD este convins că Marcel Ciolacu va câștiga alegerile prezidențiale, caracterizând candidatul social democrat ca fiind echilibrat și cu frica lui Dumnezeu.
„Suntem o forță și vă mulțumesc tuturor! Știți bine, nu avem general să ne conducă, dar avem o armată puternică și dedicată cu care vom câștiga alegerile prezidențiale. (…) Suntem o mare familie, așa cum am învățat fiecare dintre noi acasă, familia este cea mai importantă instituție a acestei țări. Noi suntem cea mai mare familie politică din România și împreună vom reuși să câștigăm următoarele alegeri parlamentare, dar mai ales alegerile prezidențiale. Trei cuvinte caracterizează astăzi PSD: responsabilitatea, stabilitatea și protecția. Este ceea ce am oferit românilor de când am intrat la guvernare și nu mă feresc să spun, și în următorii patru ani. România are nevoie de Stânga, are nevoie de PSD. Suntem pregătiți, am învățat din greșeli și avem cel mai bun candidat pentru victoria din decembrie. Acest președinte va fi Marcel Ciolacu și va fi un președinte consensual, echilibrat, cu frică de Dumnezeu. Pentru că vremea președinților care dezbină, care au mizat pe ură, inventați de jocurile de culise și de înțelegerile dintre partidele de dreapta au trecut. Îl știu bine pe președintele nostru. Pot spune că nu este un om perfect, dar este un om de cuvânt. Nu este un om ales de Dumnezeu, dar este un om cu frica lui Dumnezeu”, a spus Paul Stănescu.
foto arhivă, sursa foto: facebook PSD Suceava