Zeci de elevi și profesori de la Liceul „Petre Pandrea ” Balș, acțiune de igienizare în spatele Parcului Mare din oraș

Zeci de elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș au desfășurat vineri, 21 septembrie, o amplă acțiune de strângere a gunoaielor din zona Parcului Mare din orașul de pe Olteț.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei „Let’s Do It, Romania!”, o organizație care are ca slogan „Natura se sufocă”, iar an de an, în mai multe zone din țară, organizează astfel de acțiune de strângere a resturilor menajere și a recipientelor din plastic.

Acțiunea de la prestigiosul liceu din orașul de pe Olteț, în care au fost implicați peste 100 de elevi și 20 de dascăli, a fost organizată de profesorul Paul Dumitru, fiecare grup de copii fiind însoțit de diriginte sau învățător. Dascălii își doresc ca prin astfel de acțiuni, copiii să înțeleagă importanța protejării mediului.

„Elevii noștri, de la clasa I până la liceu, alături de părinți, profesori, alumni și alți voluntari au participat cu entuziasm la campania Let’s Do It, Romania!, ecologizând zona din spatele Parcului Mare din localitate. Prin efortul și dedicarea tuturor, am reușit să contribuim la protejarea mediului și la înfrumusețarea comunității noastre”, arată reprezentanții Liceului „Petre Pandrea” Balș.

sursa foto: facebook Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș