Scandalul traficului blocat, din Slatina. Vicepreședintele CJ Olt: „Primarul De Mezzo și-a asumat organizarea evenimentului în centrul orașului”

Traficul din Slatina a fost dat peste cap, în perioada 10-14 octombrie (ora 10.00), după ce Primăria Slatina a cerut IPJ Olt să autorizeze închiderea bulevardului A.I Cuza, de la Postă până la Magazinul Oltul, pentru organizare Zilei Recoltei. Pentru că artera principală a fost închisă, sute de mașini au fost bocate în trafic, pe mai multe străzi din municipiu, iar slătinenii au reacționat, neînțelegând rațiunea pentru care acest eveniment a fost organizat chiar în zona de centru.

Într-un video postat pe rețelele de socializare, primarul ales al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a precizat că angajații CJ Olt i-au sabotat pe slătineni, prin întârzierea demontării scenei din mijlocul bulevardului.

În replică, vicepreședintele CJ Olt, Ionuț Ivan, a precizat, într-un comunicat de presă, că Primăria Slatina a autorizat acest eveniment până luni, la ora 10.00, scena fiind astfel demontată în termenul stabilit.

„Respingem declarațiile politicianiste, mincinoase și neserioase ale primarului ales, care a acuzat o instituție a Consiliului Județean Olt că ar „sabota locuitorii municipiului Slatina” prin întârzierea demontării scenei utilizate în cadrul festivalului „Ziua Recoltei”.

Festivalul „Ziua Recoltei” este un eveniment cu tradiție în Slatina, organizat de Asociația Tinerilor Fermieri. Acesta oferă locuitorilor din Slatina și din întreg județul oportunitatea de a achiziționa produse de la fermierii locali, chiar în orașul lor. Consiliul Județean Olt a sprijinit în mod constant acest eveniment, recunoscându-i importanța pentru comunitatea locală, prin participarea Ansamblului Artistic „Doina Oltului” –  care oferă momente artistice apreciate de locuitorii orașului.

Referitor la presupusa întârziere în demontarea scenei, CJCA, instituție subordonată Consiliului Județean Olt, și-a îndeplinit în totalitate obligațiile prevăzute de autorizația emisă. Personalul tehnic a fost prezent de la ora 6:50 și a redat spațiul public la ora 9:35 dimineața, înainte de termenul legal stabilit chiar de Primăria Municipiului Slatina, care era ora 10:00.

Reamintesc faptul că, primarul De Mezzo și-a asumat organizarea evenimentului în centrul orașului, inclusiv gestionarea tuturor detaliilor legate de logistică și autorizare. În schimb, nu vrea  să-și asume și criticile slătinenilor legate de locația desfășurării evenimentului, încercând să arunce responsabilitatea în spatele altei instituții.

Atacurile nesimțite și mincinoase aruncate în spațiul public, în locul unei viziuni coerente de administrație locală, nu pot compensa lipsa de acțiune și de coordonare a echipei sale. De aceea, vede numai sabotori și probleme în alte curți decât ale lui.

Consiliul Județean Olt își reafirmă angajamentul de a sprijini în continuare inițiativele benefice pentru comunitatea locală, dar nu va tolera încercările de a dezinforma opinia publică sau de a arunca responsabilitatea pentru propriile erori administrative asupra altora. Așteptăm ca domnul De Mezzo să demonstreze mai multă responsabilitate în gestionarea atribuțiilor publice și mai puțin talent la acrobații verbale”, se arată într-un comunicat remis de CJ Olt și semnat de vicepreședintele forului județean, Ionuț Ivan.