DSP Olt a început, de pe 30 septembrie, perioada de supraveghere a gripei și infecțiilor respiratorii acute, pentru acest sezon rece.
Astfel, potrivit datelor DSP Olt, în săptămâna 7-13 octombrie, la nivelul județului Olt, s-au înregistrat 663 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 27 internări, 246 cazuri de pneumonii, cu 63 internări, dar nu au apărut încă bolnavii de gripă. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Olt, Gabi Gogiu, 11.100 de persoane din județul Olt s-au vaccinat antigripal, în această toamnă.
Pentru limitarea extinderii infecțiilor virale, inclusiv gripa, DSP Olt recomandă:
-Evitarea, pe cât posibil, a aglomerarilor umane și a contactului cu persoanele bolnave.
-Folosirea batistei de unica utilizare;
-Respectarea unui regim sanatos de viata- alimentatie bogata in legume si fructe;
-Evitarea consumului de alcool, cofeina, pentru că acestea pot duce la deshidratare și astfel la agravarea simptomelor.
-Adaptarea unei tinute vestimentare adecvate sezonului.
-Mentinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii in comunitate.
-Evitatea automedicatiei si prezentarea la medicul de familie in cazul aparitiei unor semne/simptome compatibile cu gripa.
D.S.P. Olt recomandă vaccinarea antigripală ca fiind cea mai sigură și eficientă măsura de profilaxie, care trebuie aplicată cu caracter anual.