O femeie de 63 de ani a fost găsită spânzurată, în această seară, 26 noiembrie, într-un apartament de pe strada Cuza Vodă, din Slatina.
Potrivit martorilor, ar fi vorba de o sinucidere.
Femeia nu a mai răspuns la telefon și nici la ușă, iar rudele au anunțat politia.
„În seara zilei de 26 noiembrie, în jurul orei 22:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către un bărbat, printr-un apel la 112, despre faptul că mătușa sa, ce locuiește într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă.La adresa indicată s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina.În urma verificărilor, aceștia au descoperit în locuință trupul unei femei în vârstă de 64 de ani, care era spânzurată de o țeavă.Un echipaj medical solicitat la fața locului a constatat decesul femeii. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs acest tragic eveniment.