Trupul femeii a fost găsit în albia râului Olteț

Trupul femeii, dispărute din comuna Pârșcoveni, marți, 3 decembrie, a fost identificat în albia râului Olteț.

„Din păcate, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul acesteia. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în derulare pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragicul eveniment”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Poliţiştii din Olt o căutau pe femeia, în vârstă de 82 de ani, din comuna Pîrșcoveni, județul Olt, de marți, 3 decembrie. când a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost făcută de fiul femeii, care a anunțat autorităților că mama sa nu s-a mai întors acasă.

Foto: arhiva, .fotografie ilustrativă