Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce ar fi violat o femeie de 79 de ani, în comuna Strejești

Un bărbat de 45 de ani este cercetat pentru viol și violarea de domiciliu, după ce în noaptea de 17 spre 18 martie ar fi intrat peste o femeie de 79 de ani, din comuna Strejești, și ar fi violat-o.

Femeia a depus plângere la Secția nr. 6 Găneasa, bărbatul a fost reținut, iar pe 22 martie instanța de judecată a admis arestarea sa preventivă.

„În fapt, la data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o femeie de 79 de ani, din comuna Strejești, cu privire la faptul că ar fi fost victima infracțiunii de viol.Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 17 spre 18 martie a.c., în jurul orei 01:00, un bărbat de 45 de ani, din comuna Strejești, ar fi ptruns fără drept în locuința unei femei de 79 de ani, din aceeași localitate, unde, prin constrângere, ar fi întreținut relații sexuale cu acesta”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În urma probatoriului administrat, la data de 22 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.

fotografie ilustrativă.