Prim-vicepreședinte PSD, Marius Oprescu, a făcut parte din delegația social-democrată care a participat luni, 18 mai, la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, privind formarea noului Executiv.
Echipa PSD care s-a prezentat în fața președintelui României a fost formată din liderul social-democrat Sorin Grindeanu, secretarul general Cluadiu Manda și prim-vicepreședinții Marian Necașu, Marius Oprescu, Corneliu Ștefan și Gheorghe Șoldan.
Astfel, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a vorbit despre taxele care au devenit imposibil de suportat, facturile și mâncarea mult prea scumpe pentru buzunarele românilor.
„Mi se pare de o ipocrizie crasă ca „mesia” fals al reformelor să vorbească despre „privilegii”, deficit și eliminarea risipei, în timp ce realitatea îi demolează zilnic discursul.
Astăzi, la consultările de la Cotroceni, PSD a mers cu oameni care cunosc România reală. Faptul că în delegație s-au aflat trei președinți de Consilii Județene arată clar cine ascultă vocea oamenilor din teritoriu și cine trăiește doar din imagine și propagandă.
Ei vorbesc despre funcții? Tocmai cei care se agață de putere cu orice preț, deși Parlamentul României a dat un vot clar, iar mesajul venit din societate este tot mai puternic că românii nu îl mai vor pe Bolojan?
Discursul despre „moralitate” și „curățenie” s-a prăbușit rapid sub greutatea propriilor privilegii, sinecuri și interese. Cazul Micula, cele peste 600 de milioane de euro pe care riscă să le plătească statul român, vicepremieri care susțin interese private și abuzuri tolerate în instituții-cheie ale statului — asta este „reforma” pe care o predică Bolojan, în timp ce cere să rămână premier.
Vin din întâlniri zilnice cu oameni din fiecare localitate a județului și aud același lucru peste tot: nu se mai poate! Taxele au devenit imposibil de suportat, facturile și mâncarea sunt prea scumpe, firmele românești mici se închid, iar statul începe să taie exact de la cei vulnerabili.
Oamenii s-au săturat de austeritate mascată în reformă, de taxe mai mari și de lideri rupți complet de realitatea țării”, a spus Marius Oprescu.
sursa foto: PSD Olt, facebook