Liderul PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat joi, 28 mai, că nu are nimic împotriva unui premier tehnocrat, subliniând că îl agreează pe Eugen Tomac.
Totodată, liderul social-democrat a precizat că viitorul premier trebuie să cunoască bine clasa politică românească, dar și economie. Oprescu a spus că după măsurile implementate de către Ilie Bolojan, România se află în recesiune, deficitul fiind chiar mai mare decât în Ucraina, țară aflată în război de câțiva ani.
„Conform Constituției, președintele cheamă partidele la consultări și propune prim-ministru de acolo de unde consideră că s-a creat o majoritate. Așa spune Constituția. Au fost consultări acum două săptămâni, așteptăm să vedem dacă președintele mai cheamă din nou partidele la consultări sau va desemna efectiv un premier. Agreem opțiunea unui premier tehnocrat cu îndeplinirea următoarelor condiții: să cunoască bine clasa politică din România, pentru că, dacă pleacă un om rigid, pentru că principalul motiv al moțiunii de cenzură pe care PSD a depus-o împotriva Guvernului Bolojan, a fost vorba despre comportamentul lui Ilie Bolojan, care nu ținea cont de nimeni. Nu poți să încerci să conduci un guvern singur, atâta timp cât stai pe o majoritate formată din patru partide plus minoritățile. Trebuie să ții cont de fiecare partid, ca în programul de guvernare al României să introduci mășuri propuse de toate partide. Noi agreem aceste variantem, inclusiv formula unui guvern tehnocrat, cu îndeplinirea unor condiții, să cunoască bine clasa politică, să cunoască economie, pentru că Ilie Bolojan ne-a dovedit că habar nu are despre economie. Uitați vă că România a intrat în recesiune economică după toate măsurile luate de Ilie Bolojan, avem cel mai mare deficit din Europa, chiar mai mare decât Ucraina care se află în război. Este clar că trebuie să cunoască foarte bine economia. PSD își rezervă dreptul de a fi de acord cu un premier tehnocrat, în funcție de persoană, Eugen Tomac! Nu avem un vot în partid, pentru că nu este o decizie oficială. Nu aș putea să vorbesc în numele partidului. Personal, îl agreez. Întâlnirea de la Cotroceni a fost productivă, președintele a avut un mod uman de a se comporta. Nu am fost la consultări altă dată, cu alți președinți, dar din ce îmi povesteau colegii mei, care au participat la mai multe consultări și cu președinți din urmă, să știți că există o diferență, pe care noi o apreciem”, a spus Marius Oprescu