Consilierii județeni au aprobat joi, 25 iunie, un proiect prin care se urmărește creșterea calității serviciilor medicale prin înființarea unui nou Centru de prevenire și tratare a adicțiilor în cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 8,7 milioane de lei, fiind inclusă construire unui nou corp de clădire de peste 380 de mp, fiind atât fonduri europene, cât și din bugetul local al CJ Olt.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că uneori nu pot fi primiți toți pacienții pentru tratament medical de specialitate la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci, pentru că nu sunt locuri.
„Este vorba despre două proiecte, unul pe Programul Național de Sănătate, prin care încercăm să dezvoltăm încă un corp de clădire, pentru prevenirea adicțiilor și, de asemenea, un proiect de 8,7 milioane de lei, cu cofinanțare de 50%, și un proiect pe Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, prin Ministerul Dezvoltării, prin care încercăm să reabilităm patru corpuri de clădire din cele existente și istorice. Este vorba despre un proiect de 19 milioane de lei, cu o cofinanțare de aproximativ 900.000 de lei.
În momentul de față, Centrul de adicții este folosit la capacitate și încercăm să dezvoltăm încă un corp de clădire nou.
În ceea ce privește Spitalul de Psihiatrie de la Schitu, să știți că solicitările sunt pe toate secțiile noastre de acolo. Gradul de ocupare a spitalului este destul de mare. Câteodată nu putem să primim pacienți, pentru că nu avem unde să-i internăm și atunci încercăm să dezvoltăm încă un corp de clădire nou, prin Programul Național de Sănătate, fonduri europene, pentru că este deschis. Sperăm să și reușim. Banii sunt foarte puțini pe Programul național de sănătate și probabil concurența va fi mare”, a spus președintele forului județean.
Celălalt proiect de la nivelul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci vizează reabilitarea a patru corpuri de clădire, valoarea totală a investițiilor fiind de peste 18 milioane de lei, surse de finanțare fiind de la bugetul de stat, dar l=și bugetul CJ Olt.