Prim-vicepreşedintele PSD, Marius Oprescu, a declarat joi, 25 iunie, că social-democrații au decis să-și asume guvernarea, funcția de premier urmând să fie ocupată de Sorin Grindeanu.
Liderul PSD Olt și-ar dori ca, în prima parte a săptămânii viitoare, să avem un Guvern cu toate drepturile depline.
„În urma căderii Guvernului Veștea în Parlamentul României, în urma consultărilor de la Cotroceni, Partidul Social-Democrat, în Comitetul Politic Național, a luat decizia de a-și asuma, într-un guvern minoritar, guvernarea, cu premier președintele partidului, Sorin Grindeanu.
Acum, conform declarațiilor publice făcute de anumite partide de dreapta PNL și UDMR, respectiv, așteptăm să voteze acest guvern minoritar. Mingea nu mai e la noi, în momentul de față. Noi am hotărât să ne asumăm această guvernare.
Ei au promis public, când au ieșit de la consultările la Cotroceni, că vor vota acest guvern. Am înțeles că urmează să depună și un pact la Președinția României, în care vorbesc despre acest lucru și asuma anumite lucruri și, în același timp, au anumite condiții. Și în urma acestui pact, sperăm ca mâine să avem desemnarea premierului de către președinte și luni sau marți, pentru că marți este ultima zi din sesiunea normală parlamentară, cel târziu marți, să avem votarea guvernului și de a doua zi să avem un guvern funcțional cu toate drepturile depline”, a spus liderul social-democrat.
Întrebat ce îl recomandă pe președintele PSD pentru a fi prim-ministru într-un context atât de complicat, președintele PSD Olt a vorbit despre experiența pe care Grindeanu a căpătat-o în ultimii ani, grație funcțiilor pe care le-a ocupat.
„Sunt foarte multe lucruri care îl recomandă. În primul rând, să nu uităm de experiența domnului Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu a mai fost prim-ministru al României. Sorin Grindeanu a fost vicepremier aproximativ patru ani în două guverne, și guvernul Ciucă, și guvernul Marcel Ciolacu.
Sorin Grindeanu a fost un ministru al Transporturilor care a reușit să termine 400 și ceva de kilometri de mare viteză și să lase șantiere deschis pentru încă 800 și ceva de kilometri. Sorin Grindeanu este ministrul Transporturilor care a început reabilitarea rețelei de infrastructură CFR. El, de asemenea, a cumpărat primele vagoane noi și primele locomotive noi.
Deci, sunt o grămadă de lucruri care îl recomandă pe Sorin Grindeanu. Și, nu în ultimul rând, Sorin Grindeanu este președintele principalului partid parlamentar din România. Până la următoarele alegeri, Partidul Social-Democrat are cei mai mulți parlamentari”, a adăugat Oprescu.