Preotul de 57 de ani din satul Braneț, comuna Bârza, este cercetat în stare de libertate pentru trei infracțiuni, după ce s-a urcat băut la volan și a lovit mortal un copil de 15 ani. Potrivit reprezentanților IPJ Olt, acesta ar fi încercat să modifice sau să șteargă urmele de la locul accidentului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „uciderea din culpă”, „conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Preotul a provocat un grav accident sâmbătă, 2 ianuarie, pe raza comunei Bobicești, lovind mortal un copil de 15 ani. Acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, având 0,45 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.