Potrivit datelor transmise de DSP Olt, în prima fază de vaccinare, ce a demarat luni, 4 decembrie, s-au vaccinat 165 cadre medicale din cele patru unități medicale din județ.
„Ieri, 4 ianuarie, în cadrul fazei întâi de vaccinare antiCovid19 pe raza județului Olt s-a efectuat un număr total de 165 vaccinări, astfel Spitalul Județean de Urgență Slatina 55, Spitalul Municipal Caracal 55, Spitalul Orășenesc Balș 25, Spital Orășenesc Corabia 30. Nu au fost înregistrate reacții adverse. Menționăm că vaccinarea antiCovid19 este gratuită, voluntară și necondiționată”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.
Luni, 4 decembrie, la nivelul județului Olt au sosite 975 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-COV2.
Vaccinul a fost distribuit celor patru centre de vaccinare pentru desfășurarea campaniei de vaccinare anti -Covid-19, ocazie cu care vor fi vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 persoanele care se încadrează în prima etapa de vaccinare, adică personalul medical din unitățile sanitare, farmaciști, dar și medici de familie.