Polițiștii din cadrul IPJ Olt își plâng camaradul, Fănel Nițu, care a murit la doar 49 de ani, după ce a fost implicat într-un grav accident pe raza localității Șopârlița, în prima zi din acest an.
Toți colegii polițistului sunt în stare de șoc, iar astăzi, la prânz, au ținut un moment de reculegere.
„Astăzi, la ora 12 00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ținut un moment de reculegere în memoria colegului, NIȚU FĂNEL, care a trecut la cele veșnice. Pe această cale, a fost adus un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru instituția noastră. Drum lin, camarade!”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Șeful de post de la Morunglav, 49 de ani, a fost rănit grav, iar din cauza rănilor suferit a decedat la o zi distanță după cumplitul accident ce a avut loc pe raza localității Șopârlița în prima zi din an, fiind înmormântat luni, în orașul Balș.
Polițistul se afla alături de colegul său, șeful de post de Bârza, în mașina ce însoțea ambulanța care transporta la spital un pacient cu un comportament deviant. Pentru că pacientul a atacat echipajul medical, ambulanțierul a frânat brusc, iar echipajul de poliție a lovit din spate ambulanța. Ambii polițiști au suferit răni grave, însă Fănel Nițu s-a stins. Medicii de la Spitalul Slatina se luptă acum să-i salveze viața celuilalt polițist, șeful de post de la Bârza, 36 de ani. Acesta urmează să fie supus unei noi operații și are nevoie de sânge.