O tânără din Slatina a fost prinsă la volan fără permis. Conducea în Slatina

Tot mai mulți olteni se urcă la volan fără a respecta legislația în vigoare. Astfel de infracțiunile rutiere sunt descoperite zi de zi. Polițiștii olteni dau în fiecare zi exemple pentru a-i convinge pe olteni să nu ignore regulile.

Astfel, o tânără de 20 de ani a fost prinsă conducând în Slatina fără a avea permis de conducere. Femeia s-a ales cu dosar penal, probleme având și tânărul ce i-a dat mașina pe mână.

„La data de 25 ianuarie, ora 01.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat o tânără, de 20 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea pe raza localității un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Cu ocazia activităților desfășurate, s-a stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat acesteia de un tânăr de 22 de ani, proprietarul autoturismului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul în vederea conducerii pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Un alt exemplu este cel al unui bărbat de 63 de ani, din comuna Redea, care a condus și băut și fără permis.

„La data de 24 ianuarie a.c., ora 18:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, au depistat un bărbat, de 63 ani, din comuna Redea, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Redea, fără a poseda permis de conducere. Totodată în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,20 mg/L alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se mai arată în comunicatul citat.

Un bărbat de 30 de ani, din Drăgănești, a consumat alcool, după care s-a urcat la volan, aparatul etilotest arătând o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 25 ianuarie, ora 01:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești Olt, au depistat un bărbat, de 30 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în comunicatul citat.

Din păcate, exemplele nu se opresc aici, iar alcoolul la volan este un fenomen. Un alt bărbat de 29 de ani, din Oporelu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins băut la volan.

„La data de 25 ianuarie, a.c., ora 05:35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, au depistat un bărbat, de 29 ani, din comuna Oporelu, în timp ce conducea un autoturism raza comunei Brebeni, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, mai spun reprezentanții IPJ Olt.