Deputatul Florin Barbu cere public demisia lui Voiculescu: „Sănătatea românilor nu are nevoie de un broker”

Deputatul de Olt, Florin Barbu, a apărut luni, 1 februarie, în Parlamentul României cu o pancartă prin care îi cerea demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Demersul parlamentarului PSD vine ca urmare a incendiului de la Spitalul Matei Balș din Capitală, în urma căruia opt pacienți și-au pierdut viața.

„Vlad Voiculescu – o lună și o săptămână de mandat, patru incendii în spitale, nouă victime, zero măsuri pentru prevenirea incendiilor în unitățile medicale, mai ales în secțiile COVID unde este o concentrație mare de oxigen. Vlad Voiculescu – o lună și o săptămână de mandat- 4 secretari de stat și 15 consilieri angajați, majoritatea neavând legătură cu domeniul medical, fiind foști colaboratori din diferite ONG-uri ( lucru considerat infracțiune de Voiculescu atunci când demnitarii angajau foști colaboratori în instituțiile publice pe care le conduceau). A vrut să câștige capital de imagine de pe urma campaniei de vaccinare, a intrat în conflict cu primarii, majoritatea social democrați, pentru a puncta politic și când nimic din toate acestea nu i-a reușit, a amânat campania de vaccinare, cu două săptămâni. Discursurile lui Voiculescu după incendiul de la Institutul Matei Balș despre „cum și ce va face” sunt 0, la fel ca primul său mandat de ministru al Sănătății și primele 5 saptamani din cel de-al doilea. Sănătatea românilor nu are nevoie de un broker, ci de un specialist în domeniu care să cunoască problemele din spitale și sa ofere soluții. Asa că, domnule Voiculescu, FOST BROKER de imobiliare la trei bănci din Austria și Mare Ong-ist în România, sănătatea și viața românilor nu sunt o afacere! Dați-vă DEMISIA, pentru că de onoare nu poate fi vorba!”, a scris parlamentarul pe pagina sa de socializare.