Cinci noi decese, raportate în Olt din cauza virusului SARS-COV2. Un bărbat de 43 de ani a murit la Spitalul Caracal

DSP Olt a raportat marți, 2 februarie, cinci noi decese din cauza virusului SARS-COV2, numărul morților urcând la 245.

Primul deces raportat este cel al unei femeie, de 80 de ani, din mediul urban, ce a ajuns pe 12 ianuarie la Spitalul Orășenesc Balș, o zi mai târziu fiind confirmată cu virusul SARS-COV2.

În perioada 13-15 ianuarie, bătrâna primește îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Caracal, după care este transferată la Spitalul CFR Craiova, unde a decedat pe 30 ianuarie. Octogenara avea insuficiența cardiacă congestivă, clasa a III-a, diabet zaharat, tip II, și hipotiroidism în tratament de substituire.

Un alt deces este cel al unei femeie de 71 de ani, din mediul urban. Pe 25 ianuarie este internată la Spitalul Slatina, zi în care este și confirmată cu COVID. Avea și hepatită reactivă și a murit pe 29 ianuarie.

Un bărbat de 80 de ani, din mediul rural, a fost internat pe 22 ianuarie la Spitalul Slatina, o zi mai târziu fiind confirmat cu virusul SARS-COV2. Era diagnosticat și cu cardiopatie cronică nedureroasă, decesul survenind pe 29 ianuarie.

Din păcate, autoritățile au raportat marți, 2 februarie, și decesul unui bărbat de 43 de ani, din mediul rural. Pe 26 ianuarie bărbatul a solicitat să fie testat prin Serviciul 112. Pe 27 ianuarie, bărbatul a aflat că are test pozitiv la virusul SARS-COV2. Astfel, olteanul a ajuns pe 27 ianuarie la Spitalul Municipal Caracal, unde a fost internat. Avea și boli asociate, precum: hipertensiune arterial și obezitate. A murit pe 31 ianuarie din cauza stopului cardiorespirator, a insuficienței respiratorii, bronhopneumoniei și a infecției COVID.

Un alt deces este cel al unui bărbat, de 79, din județul Olt, dar care a primit îngrijiri medicale la un spital din Câmpulung. Acesta a fost internat pe 18 ianuarie la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a fost confirmat cu SARS-COV2. A murit pe 27 ianuarie la Spitalul Municipal Câmpulung, fiind anterior diagnosticat și cu obezitate, tulburare organică de personalitate și demență mixtă.

Potrivit datelor transmise de DSP Olt, la nivelul județului Olt au fost confirmate 10.593 cazuri COVID, din care nouă sunt înregistrate, în ultimele 24 de ore. 55 de persoane sunt internate în unitățile medicale din județ, din care 10 sunt la Terapie Intensivă.

De la începutul pandemiei, 29.798 de olteni au fost testați pentru depistarea infecției COVID.