IPJ Olt a scos din nou la concurs un post de ofițer la Poliția Animalelor. Înscrierile, în perioada 10-19 februarie

IPJ Olt a scos din nou la concurs un post de ofițer, vacant la Biroul pentru Protecția Animalelor, prin încadrare direct din sursă externă.

Proba scrisă, care constă într-un test grilă, va avea loc pe 13 martie, iar candidații ce își vor depune dosarele trebuie să fie licențiați în Zootehnie, Psihologie, Drept sau Științe juridice, Științe economice, Calculatoare sau Informatică. Înscrierile se fac în perioada 10—19 februarie, online la adresa de e-mail resurseumane@ot.politiaromana.ro.

Probele fizice sunt programate în perioada 6-9 martie.

Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor constă în parcurgerea în întregime a traseului practic-aplicativ şi a elementelor care îl compun şi abordarea obligatorie a tuturor obstacolelor, în ordinea stabilită. Proba se desfăşoară numai în săli de sport. Este declarat „promovat” candidatul care îndeplineşte baremul minim de 3’20”.

IPJ Olt va mai scoate la concurs și un post de medic veterinar, pentru că a fost ocupat doar unul singur din cele două vacante.

IPJ Olt a scos pentru prima dată la concurs posturile de la Poliția Animalelor în decembrie 2020. Astfel, au fost ocupate cele trei posturi de agent de poliție și un post medic veterinar în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt. În decembrie, pentru postul de ofițer au fost depuse 13 dosare, dar niciunul nu a fost validat. Potrivit IPJ Olt, motivele invalidării au fost: adeverință medicală incompletă sau neconformă, lipsa vechimii de doi ani în specialitatea studiilor în vederea exercitării funcției.

Mai multe detalii despre concursul pentru ocuparea postului vacant de ofițer de la Politia Animalelor din cadrul IPJ Olt:

https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-ocuparea-unui-post-vacant-de-ofiter-de-politie-in-cadrul-i-p-j-olt-biroul-pentru-protectia-animalelor-prin-incadrare-directa-din-sursa-externa-a-persoanelor-cu-studii-corespunzatoare-cerintelor-postului-si-care-indeplinesc-conditiile-legale-tematica-si-bibliografia-recomandate