Oprescu, despre incendiul de la Psihiatrie: „Spitalul Slatina are în desfășurare o anchetă, dar așteptăm concluziile de la ISU și Poliție”

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina nu au finalizat ancheta în cazul incendiului de pe Secția de Psihiatrie, din 21 aprilie.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că se așteaptă concluziile de la ISU Olt și de la IPJ Olt.

„Nu știm exact ce măsuri vom lua. Raportul va fi public. Și Spitalul Județean Slatina are în desfășurare o anchetă. Așteptăm concluziile, atât de la ISU Olt, cât și de la Poliție, pentru a putea continua ancheta și a trage concluziile finale. Când le vom avea, le vor face publice și vor fi prezentate și în CJ Olt”, a spus șeful forului județean.

Pe 21 aprilie un incendiu a izbucnit în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, de pe strada Trandafirilor, fiind activat planul roșu de intervenție. Imediat după eveniment, managerul de atunci de la Spitalul Slatina, Dan Stana, a precizat că incendiul a izbucnit în izolatorul unde era un pacient ce intrase în sevraj, acesta punând focul intenționat.