Instabilitate atmosferică până vineri seara. Sunt anunțate ploi torențiale

Meteorologii au emis, joi dimineață, o informare pentru intervalul 13 mai, ora 10.00 – 14 mai, ora 21.00, fenomenele vizate fiind de instabilitate atmosferică. Informarea este valabilă pentru toată țara.

„Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării”, au transmis meteorologii.

Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…35 l/mp.