Autoritățile locale, în alertă, după ce Oltul a intrat sub o avertizare cod portocaliu de ploi abundente

Județul Olt a intrat sub o avertizare cod portocaliu, în intervalul 27 mai, ora 16.00 – 28 mai, ora 21.00, fenomenele vizate fiind ploi abundente, de peste 40-50 de litri pe metrul pătrat, iar pe arii restrânse pot fi și 60-70 litri pe metrul pătrat.

Ținând cont de avertizarea meteorologilor, astăzi, 27 mai, ora 11.00 s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt, fiind analizată situația existentă pe cursurile de apă din județ, dar și situația acumulărilor de apă care au rol de atenuare a debitelor.

„În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a hotărât monitorizarea și gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice specifice avertizării și s-a dispus activarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt. De asemenea, au fost atenționate comitetele locale pentru situații de urgență, dar și instituțiile cu atribuții în gestionarea acestor fenomene cu privire la măsurile ce trebuie avute în vedere pentru prevenirea apariției unor situații deosebite, dar și pentru limitarea efectelor ce pot apărea ca urmare a precipitațiilor însemnate prognozate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

foto: arhivă