Nicolae Dobre, candidatul PSD pentru Primăria Deveselu

Candidatul PSD pentru funcția de primar al comunei Deveselu, la alegerile din 27 iunie, este Nicolae Dobre, cel care a asigurat interimatul în toată această perioadă.

Președintele executiv al PSD, Marius Oprescu, a precizat că Dobre va fi validat în ședința Biroului Permanent Județean ce va avea loc vineri, 28 mai.

„Candidatul nostru va fi Nicolae Dobre, actualul viceprimar și primar interimar. Mâine o să avem un Birou Permanent Județean în care vom și valida candidatura acestuia. Vom face totul public, noi vom trece apoi la campania electorală. De fiecare dată, atunci când sunt alegeri într-o localitate există o luptă, o competiție, votul nu este la noi, ci la cetățenii din comună. Am convingerea că vor aprecia și de data aceasta candidatul nostru și ne vor da votul de încredere”, a spus Oprescu.

Comuna Deveselu este singura din județul Olt unde vor fi organizate alegeri pentru funcția de primar, după ce localnicii l-au votat la alegerile din 20 septembrie 2020 pe Ion Aliman, primarul decedat cu câteva zile înaintea deschiderii urnelor.