Începând de astăzi, 24 noiembrie, sunt impuse restricţii de circulaţie pe strada Pitești din Slatina, la intrare dinspre Pitești, pentru că sunt efectuate lucrări de modernizare a părții carosabile.
Astfel, până la data de 15 decembrie, traficul se va desfășura alternativ, pe celălalt sens de mers, după cum urmează:
-Zilnic, în intervalul orar 07:00 – 18:00 – prin piloți de dirijare și cu sprijinul polițiștilor locali;
-Zilnic, în intervalul orar 18:00 – 07:00 – prin semafoare.
Polițiștii olteni recomandă folosirea rutelor alternative.
„Pentru a evita crearea ambuteiajelor, recomandăm conducătorilor de autovehicule cu masa total maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, ce se deplasează pe direcţia Bucureşti – Craiova, să folosească Drumul Naţional 6/European 70, iar pentru celelalte categorii de autovehicule, ce se deplasează pe direcția Pitești – Slatina, recomandăm folosirea rutei Drumul Județean 657 (Valea Mare – Recea) – Drumul Județean 653 (Recea – Slatina). Polițiștii rutieri vor fi în zonă pentru monitorizarea circulației autovehiculelor şi prevenirea accidentelor rutiere”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
foto: arhivă