Un accident rutier a avut loc pe 29 mai, pe raza comunei Perieți, fiind implicată și o mașină de poliție. Șoferul autospecialei de poliție, polițist în cadrul IPJ Olt, a fost transportat la UPU Slatina.
„La data de 29 mai a.c., orele 18.50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 653, pe raza comunei Perieţi, eveniment în care a fost implicată o autospecială de poliţie. Echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina s-a deplasat la fața locului, unde au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre conducătorii auto, poliţist în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, necesitând îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt la IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Potrivit IPJ Olt, mașina de poliție a fost lovită de autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din Slatina.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autospeciala de poliţie ar fi fost acroşată faţă- spate de un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai declarat reprezentanții IPJ Olt.
Este al doilea eveniment rutier din Olt, din acest an, în care a fost implicată o mașină de poliție. Primul accident a avut loc la începutul anului, la Șopârlița, rezultând moartea unuia dintre polițiștii implicați.
foto arhivă: accident Șopârlița