Pompierii Detașamentului Slatina au avut misiuni mai puțin obișnuite în ultimele zile, fiind nevoiți să îndepărteze două roiuri de albine și unul de viespi de la blocuri de pe străzile Lalelelor și Văilor, dar și din curtea Liceului Economic.
Pompierii au fost sesizați de locatari, dar și de personalul unității de învățământ. Cea mai dificilă misiune a fost cea de pe strada Văilor, care a durat două ore.
„Au fost îndepărtate două roiuri de albine și unul de viespi, de la două blocuri din municipiul Slatina și din curtea Liceului Economic Slatina. Prima misiune a avut loc ieri, pe strada Lalelelor, iar cea de-a doua pe strada Văilor. În toate cele trei cazuri, zumzetul insectelor le-a atras atenția locatarilor, respectiv personalului liceului, care au anunțat evenimentul la 112. Intervențiile au fost finalizate cu succes, în urma cooperării dintre pompieri, jandarmi și apicultori. Chiar dacă pot părea misiuni de rutină, cea mai complexă a fost cea de îndepărtare a roiului de albine format pe fațada blocului 14, de pe strada Văilor, care a durat aproximativ două ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Apicultorii atrag atenția că înțepăturile de insecte sunt foarte periculoase.