Spitalul Județean de Urgență Slatina a scos la concurs mai multe funcții de conducere de la nivelul secțiilor. Funcțiile de șef de secție sunt disponibile pe Secția de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, Secția Neurologie, Secția Chirurgie Generală, Secția Oftalmologie, Secția ORL, Secția ATI, Secția Nefrologie, Secția Psihiatrie, Unitatea de Primiri Urgențe, Laboratorul de Analize Medicale, Laboratorul Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, Serviciul Anatomie Patologică și Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale.
În această perioadă se lucrează la validarea dosarelor, fiind analizate documentele depuse.
Printre doctorii care s-au înscris la acest concurs se numără: doctorul Mădălin Ionilă, șeful Serviciului Anatomie Patologică din 2006 până în prezent, cu o pauză între 2014-2017 când are un mandat medicul Mihaela Muntean, medicul Renică Diaconescu, actualul șef al Secției Neurologie, medicul Alina Chiriac – șeful Secției Anestezie Terapie Intensivă, medicul Gabriel Chiriac, șeful Secției Chirurgie Generală, medicul Anca Iordache, șeful Sectiei de Radiologie.
La concurs pot participa medici primari sau specialiști cu o vechime de cel puțin cinci ani în specialitatea postului. Totodată, toți cei care se înscriu la concurs trebuie să dețină atestatul în managementul serviciilor de sănătate sau cei care depun declarație pe propria răspundere că îl vor obține în maximum un an de la numirea pe funcție.
Concursul va consta în următoarele probe: interviu, candidații susținându-și proiectul de management, proba scrisă și proba practică.
Concursul va fi organizat la 30 de zile după publicarea în revista de specialitate „Viața Medicală”.