Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt va organiza, în luna septembrie, patru programe de formare profesională, pentru 56 de persoane. Astfel, cursurile din această perioadă sunt de ajutor de bucătar, competențe în limba engleză, stilist protezist și comunicare în limba engleză.
„La nivel judeţean, în luna septembrie 2021, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt își propune să organizeze patru programe de formare profesională pentru 56 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Principalele meserii\ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru șomeri în luna septembrie 2021sunt: ajutor de bucătar -14, competențe în limba engleza-14, stilist protezist-14, comunicare în limba engleză – 14”, se arată într-un comunicat al AJOFM Olt.
Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor.