Mergea cu 135 de kilometri pe oră, pe o stradă din Slatina

Un tânăr de 29 de ani a fost prins conducând pe strada Carol I din Slatina cu 135 de kilometri pe oră, limita de viteză fiind 50 de kilometri pe oră. Tânărul a rămas fără permis pentru trei luni și trebuie să plătească o amendă de 1.305 lei.

„Pe 12 septembrie, ora 15.07, pe strada Carol I, din municipiul Slatina, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 135de km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 50 de km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Un alt tânăr, de 23 de ani, conducea fără permis și băut chiar în centrul Slatinei. Acesta s-a ales cu dosar penal.

„Tot pe 12 septembrie, ora 00.24, pe strada Primăverii, din municipiul Slatina, a fost depistat un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se mai arată în comunicatul IPJ Olt.

Polițiștii olteni au efectuat controale pe șoselele din județ, în perioada 6 – 12 septembrie 2021 fiind aplicate 1.521 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 661.635 de lei.

Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 162 de permise de conducere, dintre care 79 pentru depășirea regimului legal de viteză cu mai mult de 50 km/h, 28 pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 21 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare și 34 pentru alte abateri, fiind retrase şi 55 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 11 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, șase fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, patru pentru conducere fără permis şi unul pentru refuzul de recoltare mostre biologice.

foto:arhivă