Un nou focar de pestă, la o fermă din Scornicești. 1.680 de porci vor fi uciși

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o fermă de porci din Constantinești, Scornicești. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat pe 7 septembrie existența focarul din ferma de la Constantinești. Este cea de a cincia fermă de porci din județul Olt afectată de pesta porcină.

Autoritățile au decis să ucidă în această fermă 1.680 de porci.

„În data de 8 septembrie 2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Constantinești, oraș Scornicești, județul Olt, unde se va aplica măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 1.680 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morți sau uciși și toate materialele din incinta exploatației vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat remis de DSVSA Olt.

Zona de protecție cuprinde următoarele localități: SCORNICEȘTI-CONSTANTINEȘTI, RUSCIORI. Include o exploatație comercială de porci din localitatea Constantinești, FV 6 OPORELU,  FV 8 SCORNICEȘTI.

Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localitățile:

SCORNICESTI – PISCANI, JITARU, NEGRENI, MOGOȘEȘTI, MĂRGINENI-SLOBOZIA, TEIUȘ, ȘUICA, MIHAIEȘTI-POPEȘTI, CHIȚEASCA, OPORELU-BERIA DE JOS, BERIA DE SUS, RADEȘTI, POBORU-CORNAȚELU, CREȚI, SURPENI, CUNGREA-MIEȘTI, TĂTULEȘTI-BĂRBĂLĂI, SPINENI- VINEȚI;

Include o exploatația comercială de porci din localitatea Negreni, Scornicești și FV 7 PRISEACA, FV 4 SEACA, FV 11 POTCOAVA, FV 5 VERGULEASA, FV 9 TĂTULEȘTI, FV 3 SPINENI.

Alte patru focare de pestă sunt active în ferme din Olt. În ferma de la Tufeni au fost omorâți cei mai mulți porci din Olt, 37.500 capete, în celelalte trei exploatații au fost ucise sau sunt în curs de sacrificare următoarele efective: Ipotești – 30.000 de animale, Constantinești -1.647 suine, Negreni – 31.000. Prima fermă de porci din Olt afectată de pestă a fost exploatația de la Constantinești, localitate ce aparține de Scornicești, pe 12 august fiind decisă uciderea unei efectiv de 1.600 de animale.