Festivalul „OLTENII &… RESTU’ LUMII”, amânat. Moț: „Imediat ce contextul pandemic va înregistra o scădere, vom relua organizarea”

Primăria Slatina a anunțat că amână Festivalul „OLTENII &… RESTU’ LUMII”, din cauza creșterii cazurilor COVID. La nivelul municipiului, marți, 21 septembrie, rata de incidență este de 2,32 cazuri la mia de locuitori.

„Din cauza noilor date cu privire la incidența cumulată a cazurilor COVID-19, conform cărora pe raza municipiului Slatina a fost înregistrată o creștere considerabilă a ratei de pozitivare, din considerente ce vizează protecția sănătății noastre, a slătinenilor, vă aduc la cunoștință faptul că vom amâna organizarea Festivalulului “OLTENII &… RESTU’ LUMII”. Imediat ce contextul pandemic va înregistra o scădere epidemiologică la nivel local astfel încât să permită inițierea activităților culturale fără risc înalt de îmbolnăvire cu virusul SARS- CoV-2, vom relua organizarea festivalului și vom publica toate informațiile necesare referitoare la desfășurarea acestuia”, a anunțat primarul Slatinei, Emil Moț.