Nu au cu ce! Sindicatul Europol: Certificatele de vaccinare nu pot fi verificate de polițiști

Polițiștii nu pot verifica autenticitatea certificatelor COVID pentru că nu au dispozitivele necesare. În acest sens, structura centrală a trimis către inspectoratele județene tabele prin care să se facă precizarea de câte astfel de dispozitive ar fi nevoie în fiecare județ.

Lipsa dispozitivelor inteligente de la nivelul inspectoratelor județene de poliție a fost semnalată de Sindicatul Europol.

„Cu toate că titlul sună șocant, aceasta este realitatea cruntă și este reprezentată de faptul că polițiștii de ordine publică nu au posibilitatea tehnică de a verifica autenticitatea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 ale cetățenilor. Astfel, în timp ce expresii precum “digitalizarea instituțională” pe care o regăsim inclusiv în programul de guvernare este tot mai des utilizată în spațiul public de către politicieni, astăzi, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu polițiștii nu pot accesa aplicații sau sisteme informatice care să fie conectate la rețelele publice de internet pentru a putea contribui în mod real la combaterea fenomenului infracțional sau a efectelor pandemiei”, au precizat reprezentanții Sindicatului Europol.

La o incidență de peste trei, pentru accesul în restaurante, la nunți, botezuri, activități culturale sau sportive, persoanele trebuie să prezinte certificatul verde COVID, prin care se face dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a unui test negativ.

Autoritățile au lansat aplicația CHECK DCC care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații direct pe telefonul mobil sau pe o tabletă cu sistem de operare Android și permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în România, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european.

„Însă marea problemă referitoare la modalitatea de utilizare a acestei aplicații este reprezentată de faptul că polițiștii nu au în dotare telefoane mobile sau tablete cu sistem de operare Android, iar ospătarii, barmanii sau administratorii diverselor spații în care se desfășoară evenimente private nu au calitate de operatori de date cu caracter personal. Mai mult decât atât, conform legislației în vigoare, polițiștii nu vor putea să verifice certificatele digitale ale cetățenilor care se află în incinta unor terase, restaurante ori a unor instituții publice sau private în cadrul cărora sunt organizate diverse evenimente sportive sau cultural-artistice, deoarece orice persoană are obligația de a prezenta documentele care să-i ateste situația epidemiologică doar angajaților acestor unități pentru a le fi permis accesul în interior. (…) Polițiștii din teritoriu nu au în dotare telefoane sau tablete de serviciu cu sistem de operare Android și nici nu pot fi obligați să-și utilizeze telefoanele personale în interesul instituției. Mai mult decât atât, la acest moment există riscul accesării ilegale a datelor cu caracter personal ale cetățenilor de către barmani, ospătari, ori angajați ai instituțiilor în cadrul cărora sunt organizate evenimente sportive sau cultural-artistice care nu sunt autorizate să prelucreze ori să gestioneze date cu caracter personal de către  Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”, mai transmite Sindicatul Europol.