Primarul Cătălin Rotea își dorește ca până la finalul mandatului său toate cartierele din orașul Balș să fie racordate la apă, canalizare și gaze. Primăria Balș (foto) are în derulare mai multe proiecte pentru ca toți bălșenii să beneficieze de utilități în cel mult trei ani, fiind identificate sursele de finanțare.
Astfel, cartierul Vârtina din Balș va fi racordat la canalizare. Este un proiect pe care bălșenii din această zonă în așteaptă de ani.
„Promiteam, în 2020, o infrastructură modernă a orașului și utilități în toate locuințele. Astfel, vor începe lucrările de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu, strada Crizantemelor, Prelungirea 1 Decembrie și Prelungirea Luncii. Anul acesta încep lucrările de canalizare în cartierul Vârtina, un proiect pe care locuitorii îl așteaptă de foarte multă vreme”, a spus Rotea.
Totodată, edilul orașului de pe Olteț a identificat finanțarea pentru extinderea sistemului de canalizare și pe alte străzi. Un proiect va fi finanțat din fonduri proprii, iar alte două vor fi depuse în cadrul Programului „Anghel Saligny”.
„Am finalizat trei studii de fezabilitate pentru restul străzilor care nu au în acest moment canalizare. O lucrare pentru străzile Măceșului, Mărășești, Mihail Drumeș și Bradului va fi finanțată din fonduri proprii, în valoare de două milioane de lei, iar canalizarea în Corbeni, Româna și restul străzilor din Vârtina va fi depusă pe Programul Anghel Saligny și cred că va fi eligibilă. Un alt studiu de fezabilitate, pentru străzile Popa Șapcă, Cuza Vodă, Viilor și Ciocârliei, va fi eligibil pe Anghel Saligny, pentru că se încadrează în suma de șapte milioane de lei pe care fiecare oraș o are garantată. Practic, am identificat finanțare pentru toate lucrările de canalizare ce se vor face în Balș. După ce vom finaliza aceste lucrări, vom avea canalizare în fiecare locuință din orașul Balș”, a spus Rotea.
300 de locuințe de pe străzile Mihai Viteazul, Salcâmilor, Mihail Drumeș, Cometa, Anton Pan, Chilia și Turda vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale.
„În privința gazelor naturale, atunci când am moștenit acest mandat, 690 de locuințe din orașul Balș erau neracordate la gaze naturale. Avem contracte semnate cu furnizorii de gaze naturale pentru străzile Mihai Viteazul, Salcâmilor, Mihail Drumeș, Cometa, Anton Pan, Chilia și Turda. Înseamnă 300 de locuințe. Contactul pentru strada Mihai Viteazul era semnat din luna decembrie a anului trecut, dar lucrarea nu a început nici până acum. Strada Mihai Viteazul este până la limită cu Cartierul Corbeni, care duce spre Oboga. Această lucrare o să înceapă în curând, pentru că au durat foarte mult expertizele de traversare a acelui micuț pod peste pârâul Gemărtălui, expertize, avize. În afară de această stradă Mihai Viteazul, se va merge cu gazele până la limita cu Cartierul Corbeni, chiar săptămâna trecută am reușit să semnăm aceste contracte pentru străzile enumerate”, a adăugat Rotea.
Pentru cele 400 de locuințe ce rămân neracordate la rețeaua de gaze, va fi depus un proiet în cadrul Programului Național „Anghel Saligny”.
„Rămânem cu aproape 400 de locuințe fără gaze naturale, mai sunt încă zece străzi sau prelungiri de străzi pentru care vom depune un proiect pe Programul Anghel Saligny, sunt sume alocate pentru gaze. În cazul în care nu va fi aprobat acest proiect, dar este puțin probabil, în fiecare an, din fonduri proprii, vom alimenta 100 de case, astfel încât în 2024 să ajungem la racordarea tuturor locuințelor cu gaze naturale”, a spus Rotea.
În Balș se lucrează și la extinderea rețelei de alimentare cu apă, urmând ca bălșenii de pe străzile Stejarului, Macului și Răsăritului să fie racordați.
„Privind alimentarea cu apă, s-au început și s-au finalizat în acest an lucrările de alimentare cu apă pe străzile Stejarului, Macului și Răsăritului. Se fac probele, urmează racordările pentru acești locuitori. De asemenea, pe programul pe care Compania de Apă îl are în desfășurare pe fonduri europene vor începe lucrări de alimentare cu apă, în acest an, pe străzile Popa Șapcă, Mâinești și Prelungirea Strada Luncii. După ce vor fi finalizate aceste lucrări, vom avea alimentare cu apă în toate locuințele din Balș” a conchis primarul din Balș.
Foto: Primăria Balș