Prezent săptămâna trecută, 9 decembrie, în emisiunea moderată de Laura Mira, Imperativ, de la OLTV, președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că are o relație de colaborare cu liderul PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, mai ales că acum sunt într-o coaliție de guvernare.
Oprescu consideră că tensiunile din campania electorală sunt normale, ținând cont că fiecare tabără încearcă să adune cât mai multe voturi.
„Am o relație de colaborare prin prisma coaliție. Toate războaiele din campania electorală, care sper să rămână la stadiul de războaie politice, de fiecare dată, eu așa le port, fiecare încearcă să-și adune voturile și cât mai multe. Atâta timp cât nu depășești niște limite normale și nu încalcă niște bariere roșii ce cred că sunt importante, pot să trec peste aceste lucruri, ținând cont că suntem într-o coaliție guvernamentală, trebuie să avem discuții”, a spus Oprescu la postul local de televiziune.