DGASPC Olt angajează zece asistenți maternali. Salariul este de peste 2.700 de lei, plus 600 de lei alocația de hrană

Reprezentanții DGASPC Olt au anunțat marți, 28 decembrie, că au ca obiectiv recrutarea a zece asistenți maternali profesioniști noi, anul viitor. Astfel, toți cei care doresc să devină asistenți maternali profesioniști pot lua legătura cu Serviciul Management de Caz pentru Copil, prin fax 0249.412692 sau la telefon 0349.408182 (interior 51), mail office@dgaspc-olt.ro, de unde pot afla ce procedură trebuie să urmeze pentru a obține atestatul de asistent maternal profesionist.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții DGASPC Olt, pentru un copil, salariul unui asistent maternal pornește de la 2.781 lei. Pe lângă acest venit, asistentul maternal va mai primi și 600 de lei alocația de hrana (pe lună), precum și alocația de stat. Reprezentanții DGASPC Olt au anunțat că salariile asistenților maternali vor crește în 2022.

„Lăsând la o parte banii primiți, în schimb, asistenții maternali pot face un copil fericit, ajutându-l să se integreze într-o familie și oferindu-i dragoste și protecție”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu.

Pe parcursul anului 2021, DGASPC Olt a primit 45 de cereri de evaluare de către persoane cu domiciliul în județul Olt care doresc să devină asistenți maternali profesioniști. 16 cereri au fost evaluate favorabil, cinci sunt în curs de evaluare, iar 24 au fost respinse.

Cei de la DGASPC Olt au menționat că au fost angajați 20 de asistenți maternali profesioniști, pe parcursul anului 2021.