DSP Olt a anunțat miercuri, 12 ianuarie, că 61 de olteni au fost confirmați cu virusul SARS-COV2, în ultimele 24 de ore, în județ. În tot acest interval, adică de marți până miercuri, au fost efectuate 620 de teste ce au fost urcate în platforma de specialitate. În medie, în județ se fac aproximativ 500 de teste pe zi, cu un vârf în octombrie-noiembrie când au fost zile și cu 700 de teste (10 noiembrie – 724 de teste efectuate cu 76 cazuri noi depistate).
Totodată, autoritățile au anunțat miercuri și un deces din cauza COVID, cel de al 740 lea oltean răpus.
Este vorba despre un bărbat de 77 de ani, din mediul urban, care era vaccinat cu serul de la Pfizer. Acesta a ajuns pe 3 ianuarie la Spitalul Caracal, unde a fost confirmat cu virusul SARS-COV2. Pe 4 ianuarie, olteanul a fost transferat la Spitalul Slatina.
„În 04.01.2022 pacientul este transferat în Spitalul Județean de Urgență Slatina;
Comorbidități: Neoplasm de prostata, Hipertensiune arterială, fibrilație atriala, Boala cardiaca ischemica;
Data deces : 11.01.2022. Cauze deces: Stop cardiorespirator, sepsis cu punct de plecare pulmonar, insuficienta respiratorie acuta, bronhopneumonie, infecție Covid-19. Persoană vaccinata anti-Covid cu produsul biologic PfizerBionTech în luna aprilie 2021”, a anunțat DSP Olt.
Situația epidemiologică miercuri, 12 ianuarie:
-26.562 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
-61 cazuri noi
-25.648 cazuri vindecate de la începutul pandemiei
-11 cazuri internate
-0 pers în ATI
-163 persoane aflate în izolare la domiciliu
-93 persoane aflate în carantinare la domiciliu
-137.211 teste efectuate de la începutul pandemiei (136.591 teste efectuate de la începutul pandemiei până pe 11 ianuarie).
-740 decese
-430 doze de vaccin anti-Covid realizate în ultimele 24 ore.