Senatorul Siminica Mirea: Este inadmisibil ca facturile la curent sau gaz să-i pună pe cetățeni în situația de a rămâne în întuneric sau în frig

Senatorul de Olt, Siminica Mirea, susține că măsurile pentru ajutarea populație în criza facturilor la energie electrică și gaz ar trebui să fie aplicate de la 1 februarie și nu din aprilie.

„Partidul Social Democrat susține aplicarea și totodată completarea urgentă a masurilor anunțate de guvern, începând cu data de 1 februarie, și nu din aprilie! Românii au nevoie ACUM de soluții reale pentru achitarea facturilor ACTUALE și a celor care vor urma să vină. În acest sens, acestor măsuri urgente, pe termen scurt, este absolut necesar să li se adauge cele structurale, care sunt menite să rezolve cauzele acestei crize, care afectează, în mod real, siguranța națională. Aplicarea trebuie făcută de la 1 februarie, iar procedurile birocratice inutile eliminate urgent. De asemenea, sancționarea severă a furnizorilor care refuză să aplice legea plafonării și compensării este extrem de NECESARĂ. Prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, PSD a cerut și consideră extrem de necesară convocarea Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT)”, a adăugat Siminica Mirea.

Parlamentarul oltean spune că este inadmisibil ca românii să rămână în întuneric și frig pentru că nu pot suporta facturile uriașe.

„Este inadmisibil ca facturile la curent sau gaz să-i lase pe cetățeni fără resursele necesare sau să-i pună în situația de a rămâne în întuneric sau în frig.  Această uriașă criză nu trebuie lăsată să devină o catastrofă națională, iar PSD nu va ezita să ia măsuri și să ofere sprijin real cetățenilor”, a adăugat senatorul social-democrat.