Începe returul Ligii a IV-a. Președinte ACS Caracal: Tragem pentru primul loc, vrem să ne jucăm șansa la baraj

Jocurile din Liga a IV-a vor fi reluate la finalul acestei săptămâni. Liderul din județ, ACS Caracal, și-a întărit lotul, reușind să aducă în pauza competițională trei noi jucători, după cum urmează: fundașul central Daniel Androne (Liga a IV-a Corbeanca), mijlocașul dreapta Mihai Păun (de la Rusănești) și Ionuț Polifron –mijlocaș central. 

Reprezentanții echipei din Caracal au precizat că vor să termine sezonul pe primul loc și să meargă la barajul de promovare în eșalonul al treilea.

„Sperăm să terminăm returul tot pe primul loc. Tragem pentru primul loc, vrem să ne jucăm șansa la baraj. Vom face tot posibilul să ajungem acolo. Dacă la început, nu am plecat cu acest gând, acum ne dorim. Nu este nicio tragedie dacă nu promovăm, dar ne dorim să ajungem la baraj, mai ales că s-au anunțat mai mulți investitori care vor să vină alături de noi. Orașul merită o echipă în Liga a III-a! Anul acesta, se fac 100 de ani de la înființarea unei echipe în Caracal. Ar fi frumos ca la un secol de la apariția fotbalului caracalean să se reușească și promovarea în Liga a III-a”, a spus președintele grupării din Caracal, Gheorghe Neagu.

Lotul echipei ACS Caracal: Ionuț Vintilă, Dragoș Diaconu, Gabi Dumitrescu, Vlăduț Mincă, Tudor Dumbravă, Daniel Andronie, Ștefan Sârbu, Cornel Frăsineanu, Cătălin Butoi, Răzvan Tudor, Mihai Păun, Paul Glișcă, Cristian Stanca, Daniel Grădinaru, Ionuț Polifron, Daniel Fiica, Ionuț Cârstea, Ionuț Holtea. Antrenor Cătălin Butoi, antrenor secund: Ionuț Palade, președinte: Gheorghe Neagu.

De la ACS Caracal au plecat: Ionuț Nica, Ștefan Frăsineanu, Raul Popescu, Ștefan Nacu și Mihai Țicu (s-a operat, nu mai poate juca).

Reprezentanții AJF Olt au precizat că jucătorii pot evolua în meciurile de la nivelul Ligii a IV-a doar dacă sunt testați împotriva virusului SARS-COV2, sunt acceptate inclusiv testele antigen, sau dacă sunt vaccinați împotriva COVID cu schemă completă.

Programul etapei a XIV-a, sâmbătă, 5 martie:
Viitorul Osica de Jos-ACS Viitorul Coteana
Unirea Radomirești-Știința Mărunței
FC Olt Scornicești – Victoria Dăneasa
Viitorul Rusănești-ACS Caracal
Viitorul Grădinile – Oltul Slătioara
Voința Schitu – Oltul Curtișoara

Clasament
1.ACS Caracal                12 10 1 1 30-12 31p
2.ACS Oltul Curtișoara 12 9 2 1 39-10 29p
3.ACS Viitorul Coteana 12 7 5 0 27-11 26p
4.Știința Mărunței          12 8 2 2 28-13 26p
5.Oltul Slătioara             12 7 2 3 30-16 23p
6.Viitorul Osica de Jos 12 5 3 4 26-18 18p
7.Unirea Radomirești    12 5 3 4 30-23 18p
8.Voința Schitu               12 4 1 7 28-40 13p
9.Viitorul Rusănești       12 4 0 8 24-29 12p
10.FC Olt Scornicești    12 3 2 7 17-24 11p
11.FC Viitorul Grădinile 12 2 2 8 21-35 8p
12.Oltețul Osica              12 2 1 9 16-36 7p
13.Victoria Dăneasa      12 0 0 12 14-63 0p