Primarul din comuna Topana, județul Olt, Barbu Gheorghe, a fost implicat într-un scandal luni, 11 aprilie, pe raza localității Ciomăgești, județul Argeș, ajungând la spital. Astfel, primarul, viceprimarul comunei Topana și o altă persoană au avut un conflict cu doi bărbați din Uda, județul Argeș, generat de un transport de lemne. Topana și Ciomăgești sunt localități vecine, iar conflictul dintre cele două tabere este vechi.
Polițiștii de la Argeș spun că primarul și ceilalți doi au blocat o autoutilitară cu care bărbații din Uda transportau lemn, ulterior izbucnind bătaia.
„Din primele verificări s-a stabilit că, cei trei bărbați din comuna Topana au blocat, cu două autoturisme, autoutilitara cu care bărbații din Uda transportau material lemnos. Ulterior, între cele două părți ar fi avut loc o stare conflictuală, agresându-se reciproc. În urma altercației, două dintre persoanele din localitatea Topana au fost transportate la spital. De asemenea, unul dintre bărbații din Topana a reclamat, verbal, faptul că, în timpul altercației, i-ar fi dispărut o sumă de bani din torpedoul autoturismului pe care l-a folosit pentru a bloca autoutilitara. De cealaltă parte, a fost reclamat, verbal, faptul că, în urma altercației, a fost avariat geamul autoutilitarei”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Primarul de la Topana, Barbu Gheorghe, a precizat că a fost lovit cu un obiect în cap și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spitalul din Pitești.
„Nu mai sunt în spital, am venit acasă, mă simt rău. Mă duceam cu vicele și cu un alt coleg într-un sat vecin, avem o rudă acolo. În timp ce eram în satul acela, a apărut într-o uliță laterală un camion încărcat cu lemne. Ăla când a văzut mașina mea, că o cunoaște, a băgat să dea cu spatele. Atunci mi-am dat seama că este ceva, de fuge și se ferește. Am verificat în sistemul SUMAL, de pe telefon, și am văzut că nu avea aviz deloc la cantitatea de lemne. Era la un kilometru de pădure, voia să le ducă undeva să le ascundă, să le poată duce fără acte. Este autorizat, are firmă de exploatare, dar are voie să transporte doar cantitatea prevăzută în acte. Nu-l oprește nimeni, cel puțin ce ține de Olt, este zmeu…Într-o discuție, vorbea la telefon, și ăla îi zice: sună la cine trebuie, păi, nu bă că nu sunt la Olt, sunt pe Argeș. Ce înțelegeți prin asta!? (…) Matei Gheorghiță îl cheamă…După ce am văzut că nu are acte, m-am dus la el. Am coborât, a coborât și el, băiatul cu care eram a sunat la 112 să verifice transportul, că eram trei inși, și vicele era. Eu mă duceam înapoi la mașină…m-a lovit direct în cap și m-a lăsat lat, n am mai știut. Am căzut fără să mai știu. El a dat în mine și asta a fost tot, noi așteptam să vină poliția. El a chemat alți băieți, muncitori și pe fratele lui, s-au făcut cinci inși și au tăbărât pe noi. Vicele Ciucă Răducu a fugit, mai tânăr a evitat, a fugit. Am fugit în mașină, m-am încuiat, dar a rămas celălalt, Grigoroiu Constantin, pe el l-au jucat în picioare toți cinci. Eu am început să țip, că eram în sat. (…) Poliția a venit cam în 40 de minute. Eu am sunat la salvare că nu mă simțeam bine, îmi curgea sânge, ăla nu se mai ridica de jos, a durat o oră și jumătate să vină salvarea. Din Argeș au venit polițiștii. I-au pus fiola vicelui, că i-au găsit 0,005 și i-au luat permisul…Avem conflicte de mai mulți ani cu băiatul asta. Au ceva cu mine (…)”, a spus primarul din Topana.
Barbu Gheorghe spune că rivalitatea durează de ceva timp, de pe vremea când fiul său avea o afacere în domeniu. Primarul a precizat că persoana care taie lemn în Topana are cumva exclusivitate în zonă.
„Taie aici în Olt și Argeș, are exclusivitate pe zonă Topana, Ciomăgești, Uda, taie din Pădurea Seaca, Pădurea Topana, numai el taie, mai e unul, dar l-au speriat și pe ala, a fugit. Dacă pătrund unii să taie lemn, i-au corectat. Băiatul meu a avut o afacere în domeniu, dar de cinci ani nu mai are, de atunci a plecat rivalitatea dintre mine și el”, a adăugat primarul.
Polițiștii au aplicat două amenzi privind circulația pe drumurile publice, iar un șofer, cel mai probabil viceprimarul din comuna Topana, Răducu Ciucă, a rămas fără permis de conducere.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, până în prezent, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, conducătorilor celor două autoturisme, fiind, totodată, aplicate măsurile complementare de reținere a unui permis de conducere pentru 90 de zile și a unui certificat de înmatriculare”, au mai transmis polițiștii din Argeș.
Potrivit datelor transmise de IPJ Argeș, autoutilitara, cu materialul lemnos transportat, a fost condusă la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii fac cercetări privind legalitatea transportului de material lemnos.
„În ceea ce privește legalitatea transportului de material lemnos, a fost sesizată Garda Forestieră, care, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, va verifica, în cursul zilei de astăzi, toate aspectele și, în funcție de cele constatate, va lua măsuri în consecință. Având în vedere faptul că, până în dimineața acestei zile, nu au fost depuse plângeri pentru lovire sau alte violențe și pentru distrugere, polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, iar verificările continuă, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au adăugat polițiștii de la Argeș.