Directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina, profesorul de Limba și literatura română Christian Ionescu, a demisionat joi, 26 mai, în urma scandalului izbucnit săptămâna aceasta, când 21 de elevi au ajuns la UPU Slatina pentru îngrijiri medicale de specialitate, acuzând dureri abdominale, vărsături și greață. Ionescu era director cu concurs, după ce a promovat examenul organizat de ISJ Olt.
Potrivit inspectorului general adjunct al ISJ Olt, profesorul Victor Iacobescu, mandatul directorului încetează pe 10 iunie. Un nou director ar putea fi numit în fruntea unității de învățământ, săptămâna viitoare, după o ședință a Consiliului de Administrație.
„Vom stabili într-o ședință a Consiliul de Administrație de la nivelul ISJ Olt, ce va avea loc, probabil, săptămâna viitoare. Demisia profesorului Christian Ionescu începe cu data de 10 iunie, atunci îi încetează mandatul. Momentan, niciun alt profesor nu și-a manifestat intenția de a prelua conducerea școlii”, a spus Iacobescu.
Directori adjuncți ai CN „Ion Minulescu” Slatina sunt Tibi Moraru și Marinela Boștinaru.