Campanie împotriva consumului de droguri, în Târgul săptămânal din Caracal

Polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Municipiului Caracal, din cadrul Inspectoratului de  Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt au desfășurat duminică, 12 iunie, în târgul săptămânal din Caracal, o campanie împotriva consumului de droguri și substanțe interzise.

„Activitățile s-au desfășurat în târgul săptămânal organizat în municipiul Caracal și au avut ca scop interacțiunea directă cu tinerii prezenți, pentru prevenirea și conștientizarea riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri. În cadrul acestor activități au fost distribuite pliante, broșuri și au oferite recomandări populației despre cauzele consumului de droguri și despre cum se pot feri de droguri,  menite să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil. De asemenea, în scopul conștientizării riscurilor consumului de substanțe psihoactive, polițiștii au purtat discuții despre modul în care consumul de droguri poate influența viața, mai exact deteriorarea relațiilor cu familia și prietenii, dependența, depresia, violența și alte asemenea aspecte”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Astfel de activități vor continua și luni, 13 iunie, în orașul Balș, în contextul minivacanței și a sărbatoririi Rusaliilor.