Un grav accident rutier a avut loc joi, 23 iunie, pe raza comunei Scărișoara, județul Olt. Mașina condusă de o tânără de 21 de ani a lovit mortal un biciclist de doar 15 ani. Potrivit unor surse, șoferița avea permis de conducere din 2019.
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 23:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 642, în comuna Scărișoara, județul Olt. La faţa locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Caracal. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 21 de ani, și un biciclist, în vârstă de 15 ani. În urma coliziunii, biciclistul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
sursa foto: amator