Asociația Pro Infrastructură a anunțat luni, 4 iulie, că Centura Slatinei va fi deschisă circulației la finalul acestei luni, cel mai probabil pe 28 iulie. Cei 22 de kilometri dintre nodurile Valea Mare și Piatra-Olt sunt aproape gata, iar șoferii vor scăpa de coșmarul traversării municipiului Slatina.
Mai sunt în continuare probleme cu podurile feroviare 2 și 3 de la Găneasa, aici fiind întârziată inaugurarea cu aproximativ trei luni.
„28 iulie: deschidere DEx12 Centura Slatina? Mult a fost, puțin a rămas: cei aproximativ 22 de kilometri dintre nodurile Valea Mare și Piatra Olt sunt aproape gata și antreprenorul general, UMB, și-a propus să îi dea în trafic la sfârșitul acestei luni. Din păcate, podurile feroviare 2 și 3 de la Găneasa nu au fost făcute sub trafic, așa că s-a întârziat inaugurarea cu vreo 3 luni. Trecând peste dezbaterile complicate despre utilitatea acestora și incapacitatea CNAIR de a impune constructorului să găsească o soluție să le execute după deschiderea lotului, vestea bună rămâne: șoferii vor scăpa de coșmarul traversării Municipiului Slatina în curând, iar slătinenii vor respira aer (mai) curat”, arată Asociația Pro Infrastructură.
sursa video: Asociația Pro Infrastructură
sursa foto: facebook Asociația Pro Infrastructură