Inspectorii din cadrul ITM Olt au descoperit trei persoane ce desfășurau muncă nedeclarată la o benzinărie din Slatina. Astfel, angajatorul a fost amendat cu 60.000 de lei.
„În luna iunie 2022, inspectorii de muncă au identificat 3 persoane care desfășurau muncă nedeclarată la un angajator din municipiul Slatina, obiect activitate comerț cu amănuntul al carburanților, angajatorului care le folosea fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 60.000 lei. De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 14 evenimente, soldate cu 14 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă”, se arată într-un comunicat al ITM Olt.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 254 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:
-neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
-neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
-netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
-neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
-neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
-neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 114 sancțiuni, din care 107 avertismente și 7 amenzi în valoare totală de 99.000 lei.