Premierul Nicolae Ciucă verifică stadiul lucrărilor de pe Drumul Expres Craiova-Pitești

Premierul Nicolae Ciucă va face astăzi, 21 iulie, în jurul orei 14.00, o vizită pe Drumul Expres Craiova-Pitești, verificând stadiul lucrărilor atât pe tronsonul I, cât și tronsonul II, ambele tronsoane tranzitând județul Olt.

Potrivit programului oficial al primului ministru, acesta va face  declarații de presă la kilometrul 55, în apropierea municipiului Slatina.

Nicolae Ciucă a mai verificat Drumul Expres la jumătatea lunii decembrie 2021, fiind prezent atunci pe Tronsonul 3, undeva în zona orașului Scornicești.

Tronsonul 2, cu Loturile 1 și 2, are punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final Slatina, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574. Sectorul de drum respectiv al DEx 12, care are o lungime de 39,85 kilometri și străbate localitățile Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Lotul 2, ce include și Centura Slatinei, se va deschide pe 28 iulie, în timp ce Lotul I, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a Balșului, a fost inaugurat pe 21 aprilie 2022.

Pe lângă acest tronson, județul Olt mai este tranzitat și de Tronsonul 3, cu lungimea de 31,75 kilometri, care trece prin localitățile Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.

Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești este împărțit în patru tronsoane, cu o lungime totală de peste 121 kilometri. Proiectul are o valoare de 5,5 miliarde de lei, fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, perioada de finalizare fiind sfârșitul anului 2023.

foto: arhivă decembrie 2021.