O ședință de lucru privind reluarea cursurile în școlile și grădinițele din județul Olt, în noul an școlar 2022-2023, a avut loc vineri, 19 august, la Prefectura Olt, unde au participat prefectul județului Olt, Florin Constantin Homorean, subprefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, ai Inspectoratului Școlar Județean Olt și ai Direcției de Sănătate Publică Olt.
Prefectul de Olt, Florin Homorean, a precizat că începerea anului școlar în condiții optime este o prioritate.
„Prioritatea pentru mine este, ca după o perioadă dificilă în sistemul de educație care a avut de suferit din cauza pandemiei COVID-19, începerea anului școlar 2022-2023 să se desfășoare în condiții optime. Astfel că îmi doresc să contribuim la creșterea nivelului de performanță a sistemului de educație, asigurându-ne din timp ca toate școlile din județul Olt vor începe anul școlar pe 5 septembrie în condiții corespunzătoare”, a declarat prefectul județului Olt.
În cadrul acestei ședințe s-a stabilit constituirea, prin Ordin de Prefect, a unei comisii mixte de verificare a unităților de învățământ preuniversitar unde au fost identificate probleme/deficiențe de funcționare din județul Olt și s-a dispus analizarea următoarelor aspecte:
-asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea împrejmuirilor și securizării clădirilor unităţilor de învăţământ;
– asigurarea pazei obiectivelor, valorilor şi protecţiei persoanelor conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– asigurarea sistemelor de supraveghere video interioare și exterioare unităților de învățământ;
-participarea la şedinţele comitetelor de părinţi, la consiliile profesorale şi la consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în vederea stabilirii priorităţilor privind diminuarea fenomenului de violenţă în şcoli şi în zonele adiacente acestora;
-asigurarea normelor de igienă şi sănătate publică (sursă proprie de apă potabilă sau apă care respectă parametrii de potabilitate, grupuri sanitare corespunzătoare, curăţare, dezinsecţie, deratizare, etc);
-obținerea autorizațiilor sanitare de funcționare;
-asigurarea combustibilului necesar încălzirii spaţiilor şcolare pentru sezonul rece, precum şi a funcţionării la parametri optimi a instalaţiilor de încălzire;
-asigurarea mijloacelor de transport pentru elevi (microbuze şcolare) şi îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a acestora (inspecții tehnice, autorizări, acreditări, etc);
-dotarea corespunzătoare a sălilor de curs (instalaţii de iluminat, mobilier corespunzător vârstei şi dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor, etc) şi efectuării de reparaţii la clădiri, acolo unde este cazul;
-verificarea funcţionării în condiții de siguranță a instalaţiilor electrice şi a celor de gaze naturale, acolo unde este cazul;
– obținerea avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu a unităților de învățământ;
-asigurarea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului instructiv-educativ din unitățile de învățământ.
foto: arhivă