Liga a IV-a / Unirea Pârșcoveni a învins Oltul Curtișoara. Energia Strejești, remiză cu Viitorul Coteana

O nouă etapă a Ligii a IV-a a avut loc sâmbătă, 10 septembrie, pe multe terenuri din județ fiind meciuri disputate. Totodată, Unirea Pârșcoveni a produs surpriza etapei, după ce a învins Oltul Curtișoara.

Astfel, surpriza etapei a avut loc la Pârșcoveni, unde Unirea din localitate s-a impus, cu scorul 3-1, în fața campioanei din sezonul anterior, Oltul Curtișoara. Golurile formației din Pârșcoveni au fost marcate de Mădălin Criveanu.

„Noi avem doar jucători din comuna Pârșcoveni, iar astăzi am reușit să câștigăm. Nu este nicio surpriză! Am avut 3-0, prin reușitele lui Mădălin Criveanu, iar ei au redus din diferență în minutul 73. Am avut un arbitraj corect, un băiat de la Balș”, a spus primarul din Pârșcoveni, Dumitru Matei.

Tot sâmbătă, formația din Caracal a avut meci greu la Ipotești. Caracalenii au reușit să câștige cu 1-0 partida cu Valea Oltului Ipotești, unicul gol al partidei fiind marcat de Holtea.

Meci echilibrat a fost și la Strejești, unde Energia din localitate a remizat, scor 1-1, cu Viitorul Coteana. Scorul a fost deschis în minutul 3 de oaspeți prin Alex Boicea, gazdele reușind să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 90, prin reușita lui Cătălin Grigore.

Meci frumos și la Drăgănești, unde Știința din localitate a pierdut, cu scorul 2-3, partida disputată cu puternica formație din comuna Radomirești.

Rezultatele etapei a III-a:
FC Olt Scornicești – Oltul Slătioara 0-3
Știrbu (min. 49 și 60, Cucu (min. 72)
Oltețul Osica – ACS Iris Titulescu –
Energia Viitorul Strejești – Viitorul Coteana 1-1
Cătălin Grigore/Alex Boicea
Unirea Pârșcoveni – Oltul Curtișoara 3-1
Mădălin Criveanu (de trei ori)
Știința Drăgănești-Olt – Unirea Radomirești 2-3
Pentru Unirea Radomirești au marcat: Alecu, George Simion, Bogdan Rădulescu
Valea Oltului Ipotești – ACS Caracal 0-1
Holtea
Știința Mărunței – Voința Schitu 5-0
Sterie, Dovleac, Năvodaru, Paraschiva, Obreja
Viitorul Osica de Jos – Viitorul Rusănești 4-1