Oprescu, supărat după victoria cu Ripensia Timișoara: „Cu acești copii trebuie să avem răbdare”

CSM Slatina a câștigat, cu scorul 3-0, partida disputată sâmbătă, 10 septembrie, pe Stadionul 1 Mai din Slatina, golurile fiind marcate de Luis Nițu și Dorin Toma, care și-a trecut în cont dubla.

Antrenorul echipei din Slatina, Dan Oprescu, a precizat că a studiat foarte bine jocul formației din Timișoara și a reușit să surprindă adversarul cu un presing.

„Ne-am antrenat toată săptămâna să-i surprindem printr-un presing avansat, pentru că am văzut că sunt o echipă care încearcă o construcție de la portar. Speram să recuperăm multe mingi în jumătatea adversă și de acolo să le fructificăm…și așa s-a și întâmplat. Am avut două goluri și am fi putut să mai avem încă două până la pauză, pentru că am mai avut două ocazii singur cu portarul. În schimb, acest gen de fotbal epuizează resursele jucătorilor și chiar dacă ați văzut în primele etape am stat mai bine din punct de vedere fizic. Practicând acest gen de joc ne epuizează resursele și trebuie să recunoaștem că, momentan, nu putem să susținem acest ritm”, a spus Oprescu.

În ciuda victoriei, antrenorul s-a arătat supărat pe atitudinea spectatorilor. Oprescu spune că spectatorii îi sancționează la fiecare fază pe jucători, deși mulți dintre fotbaliști sunt foarte tineri și lipsiți de experiență.

„La noi problemele sunt altele… lipsa de experiență, avem jucători care nu au așa mare experiență. A ieșit Popovici din primul 11, care are 34 de ani, și a  intrat Luis Nițu care a dat primul gol și este născut 2001. Să avem încredere și să avem puțină răbdare. Mi se pare totuși că lumea nu are răbdare, îi taxează la fiecare pasă și aici sunt puțin supărat. Nu mai ascund acest lucru, pentru că sunt foarte supărat pe suporteri, sunt doar suporteri de rezultat și nu înțeleg că acești copii sunt ca și copiii lor. Este frumos să câștigi de fiecare dată sau să ai un rezultat pozitiv, dar în viața unei echipe se întâmplă și lucru mai puțin plăcute. Leață este născut 2004, nu trebuie să avem puțină răbdare!? Toți jucătorii de 2004 pe care i-am adus sunt jucători de echipă națională, Slatina nu a avut niciodată așa ceva. Să știți!!! Cu acești copii trebuie să avem răbdare. Ei vor fi un viitor Bancu, Ștefan, Căpățână, jucători pe care tot noi i-am crescut și acum ne bucurăm când ne uităm la ei și ne mândrim că sunt din Slatina. Trebuie răbdare”, a adăugat Oprescu, imediat după jocul cu Ripensia Timișoara.